Cătălina Ponor ARGINT la sol și aproape de BRONZ la bârnă

Cătălina Ponor a reușit să cucerească medalia de ARGINT la sol, iar medalia de BRONZ la bârnă i-a fost suflată după o contestație a delegației SUA.

În finala de la bârnă, Cătălina Ponor s-a clasat pe locul 4 după o mare nedreptate a arbitrilor. Sportiva a obținut inițial locul al 3-lea, dar delegația SUA la Londra a contestat nota primită de sportiva lor, Alexandra Raisman care se afla cu un loc sub Ponor. Arbitrii i-au mărit nota după contestație și a egalat punctajul Cătălinei. Astfel Raisman a urcat pe podium deoarece punctajul de la execuție a fost mai mare decât al Cătălinei și astfel s-a făcut departajarea între cele două. GREȘIT a spus Nadia Comăneci. „Ambele sportive trebuiau să primească medalie”, a mai adăugat fosta campioană olimpică. Astfel la bârnă România a ocupat locul 4 prin Cătălina Ponor și  locul 6 prin Larisa Iordache.

A urmat apoi finala de la sol. Aici ne-au reprezentat Sandra Izbașa și Cătălina Ponor. Ponor a avut un exercițiu curat și perfect, dar arbitrii au avut din nou grijă să nu primim aurul. Fără pic de rușine au clasat-o pe Cătălina (15,200)  pe locul secund la o diferență de 0,4 puncte de aceeași Alexandra Raisman (15,600), sportivă a SUA care a obținut aurul. Spectatorii au huiduit decizia arbitrilor, însă fără nici un efect. Sandra Izbașa a intrat în concurs cu numărul 8 și a avut la rândul ei un exercițiu minunat. Evoluția a fost umbrită însă de ultimul element. Sandra nu a reușit să-l ducă la final și a căzut. Punctajul ei a fost de 13,333.

Fetele de la gimnastică și-au îndeplinit misiunea la Londra. Sandra Izbașa a obținut medalia de AUR la sărituri, Cătălina Ponor ARGINTUL la sol, iar BRONZUL a fost obținut la echipe.

 

0 Comentarii

  1. Kattyk spune:

    Am scris si la Cristi, pentru majirotatea utilizatorilor castigatorul este Bitdefender intrucat el a iesit primul la gategoria home user .Nicu, eu am folosit GData si am fost multumit de el, este f. bun. I-am gasit doar 3 defecte: 1 trebuie sa ai un calculator puternic, 2 mi-a sters un fisier (nu imi mai amintesc exact ce era, cred ca un keygen) fara sa ma intrebe si 3 costa bani !

  2. Seannob spune:

    95 Confidence Intervals CI for the Difference between Tolterodine Tartrate Tablets 2 mg bid and Placebo for the Mean Change at Week 12 from Baseline in Study 007 tadalista vs cialis The differential effect of these solutions on red cell volume is related to the permeability of the plasma membrane to sucrose and urea

Comenteaza