Spital modern și medici puțini la Ineu

Oamenii din Ineu și din împrejurimile acestuia au de acum un spital modern în oraș. Așa că în caz de urgență nu mai trebuie transportați la Arad, scurtându-se astfel și timpul de intervenție. Se știe că în situații critice și un minut poate face diferența dintre viață și moarte. De asemenea bolnavii scapă și de vechiul spital în care condițiile erau intolerabile.

Medicii se mândresc cu noua aparatură, iar pacienții sunt bucuroși că au parte de condiții bune.

Cu toate acestea, și acest spital se confruntă cu lipsa de personal, problemă care apare frecvent în sistemul medical românesc. O parte din medicii care profesează aici fac naveta între Ineu și Arad sau alte orașe din județ, dar cu toate acestea sunt oarecum nemulțumiți de salariile mici pe care le au.

Valoarea totală a investițiilor la noua unitate medicală este de 62 de milioane de lei, fiind mult mai modernă decât Spitalul Județean Arad, dar cu toate acestea urgențele majore sunt în continuare redirecționate întracolo sau spre Timișoara.

 

0 Comentarii

Poti fi primul care comenteaza aici!

Comenteaza