Semafoare de decor pe Calea Timişorii şi Calea Romanilor

Invazie de semafoare pe o arteră rutieră din Arad. Strada măsoară 2 kilometri şi jumătate şi are nici mai mult, nici mai puţin de 170 de semafoare amplasate în 12 puncte. Chiar dacă de mai bine de un an şi jumătate nu se mai lucrează la modernizarea arterei, semafoarele nu au fost puse încă în funcţiune, fiind păstrare deocamdată ca nişte piese de decor.

Zona intens semaforizată se află între Piaţa Romanilor şi intersecţia dintre Calea Timişorii şi strada Ştefan cel Mare. Aceasta a fost modernizată în cea de-a doua parte a proiectului BERD, în valoare de 13 milioane de euro. Proiectul prevedea modernizarea carosabilului, a linilor de tramvai şi instalarea semafoarelor care însă nu au fost puse în funcţiune, chiar dacă lucrările în zonă s-au încheiat de ceva vreme. Potrivit primăriei, faptul că lucrarea nu a fost încă recepţionată este motivul pentru care acestea nu funcţionează deocamdată.

Nici şoferii nu sunt foarte mulţumiţi de numărul mare de semafoare, spunând că acestea ar încurca mai rău circulaţia dacă ar fi puse în funcţiune.

Chiar dacă deocamdată artera menţionată nu are un trafic atât de intens, acest lucru s-ar putea schimba odată cu finalizarea tronsoanelor de autostradă din vestul ţării.

Deocamdată, şoferii care trec prin zonă vor găsi pe Calea Romanilor şi Calea Timişorii, semafoare pe intermitent.

 

0 Comentarii

Poti fi primul care comenteaza aici!

Comenteaza